Pe măsură ce înaintăm în vârstă sănătatea noastră are de suferit. Oasele devin mai fragile. Imunitatea slăbește. Și puterea organismului scade și ea.
Astfel, nu sunt puține situațiile în care, fie datorită înaintării în vârstă, fie datorită regimului alimentar și fizic nesănătos, fie datorită ambelor probleme, se întâmplă anumite accidente sau stilul de viață existent generează noi boli.
Și unele dintre aceste situații pot fi doar unele temporare. Iar în alte cazuri vorbim de afecțiuni suficient de grave încât să necesite o perioadă lungă de convalescență și recuperare sau poate chiar îngrijirea permanentă din acel punct încolo.
Acesta este momentul în care specialiștii recomandă apelarea la un centru de recuperare pentru bătrâni din București în situația în care persoana care necesită îngrijiri locuiește în căpitală sau în județul Ilfov, sau apelarea la cel mai apropiat centru de recuperare, în situația în care vorbim de alte alte zone ale țării.
Recuperarea corectă reprezintă o parte extrem de importantă și trebuie integrată cu maximum de atenție în stilul de viață de după suferirea respectivului accident sau apariția bolii respective.
Cum se schimbă viața vârstnicului și a familiei acestuia
Atunci când vorbim de o persoană în vârstă, care poate locuiește singură, nu are copii sau copiii au și ei propriile familii, joburi și griji zilnice nu este tocmai ușor de gestionat această situație.
De cele mai multe ori, cel puțin unul din membrii familiei trebuie să își reconfigureze total modul de viață pentru a se putea adapta noilor nevoi pe care le are acum vârstnicul din familia sa, fără a reuși neapărat să îmbunătățească, calitatea vieții vârstnicului de care se preocupă ca urmare a lipsei de cunoștinte medicale.
Și ca și cum acest lucru nu ar fi deloc puțin, evenimentului nefericit se adaugă și rezistența la schimbare a vârstnicului care în general, este obișnuit de ani de zile cu o anumită rutină, iar acest aspect face ca lucrurile să fie și mai dificil de gestionat.
Când știi că este momentul să apelezi la îngrijirea într-un centru de recuperare pentru bătrâni
Iată câteva dintre cele mai întâlnite situații în care, cea mai bună alegere este apelarea la un astfel de centru:
- persoana dragă suferă un accident vascular, o fractură sau chiar un infarct, iar tu sau alți membri ai familiei nu aveți nici timpul necesar și nici pregătirea medicală de care e nevoie pentru a susține persoana în cauză pe perioada de recuperare, oferindu-i cele mai bune condiții și cel mai bun tratament;
- vârstnicul are nevoie de radioterapie sau chimioterapie – tratamente care vin la pachet cu un set de îngrijiri speciale;
- bătrânul are nevoie de un regim alimentar și medicamentos strict, pentru ținerea sub control a unei boli grave de care suferă;
- persoana în cauză are una sau mai multe afecțiuni care o fac să aibă nevoie de îngrijire, în permanență;
- este paralizată sau are membrele amputate, situație care îi fac dificilă îngrijirea proprie zi de zi;
- sau recent a avut o intervenție chirurgicală în urma căreia are nevoie de o anumită perioadă de recuperare.
Avantajele unui centru de recuperare pentru bătrâni din București
Aici la Care Center Sfânta Maria, activitățile pe care le desfășurăm zi de zi precum și echipamentele cu care centrul nostru este dotat și specialiștii care fac parte din echipa noastră… totul este gândit în așa fel încât să vină în întâmpinarea nevoilor expuse mai sus.
Prin ceea ce facem, reușim să ne mulăm pe nevoile fiecărui rezident al centrului nostru, oferind servicii medicale de înaltă calitate pentru:
- o perioadă scurtă sau medie de recuperare – exemple de astfel de situații: recuperarea după infarct, recuperarea după anumite intervenții chirurgicale sau chiar după accidentele cardiovasculare.
- o perioadă lungă sau permanentă de recuperare – aici vorbim de existența unor boli grave, de paralizii, amputarea unuia sau ambelor membre etc.
Monitorizarea este un aspect pe care punem mare preț la noi în centru. Aici vorbim de sprijin 24 din 24 de ore, monitorizare zilnică cât și de oferirea de îngrijire medicală de specialitate.
Tot aici intră și terapia ocupațională și activitățile recreative, menite să distragă atenția bolnavului de la situația în care se află și să îl ajute să se integreze din punct de vedere social cu alte persoane de vârste apropiate și totodată să își reintre ușor ușor în ritmul de viață pe care îl avea înainte.
În general, oferirea recuperării de care au atât de multă nevoie, are ca rezultat revenirea parțială sau chiar totală a vârstnicului la viața normală pe care o avea înainte de nefericitul eveniment. În cazul în care recuperarea totală nu este posibilă, se urmărește readucerea sănătății la nivelul la care bătrânul respectiv să poată avea în continuare zile de bună calitate și să se poată bucura în continuare de viață.
Însă cum spuneam și la început, aceste situații nu afectează doar bătrânul în cauză ci și familia acestuia. Drept urmare, iată câteva mari beneficii pe care le resimt membrii familiei atunci când apelează pentru recuperarea bătrânului la Care Center Sfânta Maria:
- dispare teama și stresul că nu îngrijesc persoana dragă lor așa cum trebuie, neavând pregătirea sau cunoștințele necesare;
- nu mai sunt necesare deplasări în afara casei, generatoare de reorganizări ale programului zilnic, stres și timp pierdut cu deplasarea și așteptarea;
- dispare grija constantă referitoare la siguranța bătrânului care necesită îngrijire;
- activitățile de gătit, curățenie și igienă a bătrânului vor fi eliminate din rutina zilnică a membrului familiei desemnat să se ocupe.
Mai mult. Poți sta fără grijă pentru că, persoana dragă are parte cel puțin săptămânal de activități de fizioterapie, kinetoterapie, masaj, recuperare medicală post-operatorie, regim alimentar special și alte îngrijiri speciale de care are nevoie.
Vrei mai multe detalii pentru situația de recuperare în care se află un batran din familia ta? Contactează-ne aici.